Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Fără LUPU, dialogul a ajuns…

Fără LUPU, dialogul a ajuns la „echilibru”

Nimic nou sub soare nici după a treia rundă de negocieri dintre fostele componente ale AIE, PLDM, PD şi PL. Dialogul va continua şi în zilele următoare. Aceasta a fost singura concluzie făcută publică de reprezentanţii celor trei partide parlamentare.

„Trebuie să nu ne grăbim. Vom continua şi pentru zilele următoare consultările. Nu e uşor, dar e necesar. Noi muncim pentru a crea coaliţia de guvernare în formatul PLDM, PD, PL”, a declarat Vlad Filat la finalul întrevederii trilaterale dintre PLDM, PL şi PD din această seară.

„Am avut o discuţie…bună”, a spus după câteva secunde de meditaţie Dumitru Diacov, preşedintele de onoare a PDM-ului, cel care l-a înlocuit la pupitrul declaraţiilor pe Marian Lupu, plecat în Germania. „Am discutat despre propunerile făcute anterior. Sper că acest dialog urmează să fie continuat”, a spus Diacov.

„S-a stabilit să fie un echilibru în viitoarea alianţă, iar asta e bine.PL face tot ca sa existe alianţa. Chiar şi întâlnirea de sâmbătă cu PDM-ul tot pentru asta a fost. Noi însă nu putem hotărî în locul PD-ului, dar facem orice ca ei să fie cu noi”, a spus liderul PL, Mihai Ghimpu.

Mihi Ghimpu a plecat supărat pe jurnalişti că i se adresează mai multe întrebări decât celorlalţi lideri politici.

Cele trei formaţiuni au stabilit că se vor întâlni la sfârşitul săptămânii. Doar că nici aici nu au ajuns la un numitor comun. Filat a anunţat că PLDM, PL şi PD se vor vedea joi, iar Dumitru Diacov – vineri.